Yule - noaptea solstițiului de iarnă
Scurt istoric
Iată-ne așadar în pragul ultim al Roții Sezoanelor: Yule
Yule sau Yol, Jól, este sabatul solstițiului de iarnă, sărbătorit în emisfera nordică în jurul datei de 21 decembrie, cea mai lungă noapte a anului, după care, soarele își reîncepe marea călătorie înapoi spre pământ. Termenul de Yule este atestat în contextul pre-Creștin și în mod primar în vechile limbi nordice. Pe lângă alte nume pe care le poartă, Odin este numit și jólfaðr (Tatăl Yule) și jólnir (Cel de Yule). De asemenea termenul jól se referă la ,,sărbătoare" (sărbătoarea corbului).
Poate că este cea mai veche sărbătoare din lume, având în vedere că diverși tumuli funerari din Anglia sunt orientați cu tunelul de intrare spre punctul din care soarele poate intra cel mai bine, în amurgul solstițiului de iarnă, moment în care razele sale ating pietrele ce formează altarul interior, simbolizând renașterea naturii și a morților.
Originile sabatului de Yule
În emisfera nordică solstițiul de iarnă este sărbătorit de milenii. Populațiile nordului europei vedeau acest timp, ca un timp al sărbătoririi, urărilor și, după cum estă scris in Saga-urile islandice, un sabat al sacrificiilor. Tradițiile și obiceiurile legate de bușteanul Yule, decorarea bradului, sacrificiul diverselor animale și decorațiunile sunt toate de origine nordică. În Scandinavia pre-Creștină, fiesta de Juul dura 12 zile celebrând renașterea soarelui, dând astfel naștere arderii butucului de Yule. Patronul Sabatului solstițiului de iarnă este Zeul Thor, zeu protector al Naturii, dar și stăpân al fulgerelor și maestru al războiului. Simbolic, se consideră că Natura poartă anual o luptă pentru a scăpa din imperiul iernii și cine altul o poate ajuta mai bine decât un maestru al luptelor... Din acest motiv, ciocanul lui Thor, numit și Mjolnir, a fost adoptat ca simbol de cinste al Sabatului, alături de lumânările ce ne duc cu gândul la butucul aprins. Acestă adevărată sărbătoare a primilor pași ai renașterii Naturii și al sfârșitului de an calendaristic, stă sub semnul speranţei, a încrederii şi a hotărârii în reuşită. Elementul guvernant al acestui sabat este Focul, omagiat de către păgâni prin foc născut din lemn de stejar. În tradiţiile vechi, se trăgea din pădure un butuc gros din lemn de stejar trăsnit, până în locul în care urma să se ţină sărbătoarea. Petrecerea sabatului debuta odată cu aprinderea butucului şi ţinea până în momentul în care acesta era ars complet. Se considera că respectivul stejar a fost trăsnit în mod special de către Zeul Thor, pentru ca oamenii să înțeleagă că acela era copacul ales pentru a fi ars la Sabat. De-a lungul timpului această tradiţie s-a transformat, rămânând din ea doar obiceiul de a pregăti cu ocazia acestei sărbători produse de patiserie sub forma unui butuc, obţinute prin rularea aluatului (rulade, cozonaci, învârtite) şi ornamentate adecvat. Pe acestea se obişnuieşte să se aprindă lumânări, ce simbolizează arderea butucului.
Saturnaliile romane
Puține culturi au știut să petreacă ca romanii. Saturnalia era un festival general al urărilor și al depravării ținut în preajma solstițiului de iarnă. Această sărbătoare dura o săptămână întreagă și era prilejuită de onorarea zeului Saturn, presupunând sacrificii animale, dăruirea de atenții, privilegii pentru sclavi și mese îmbelșugate. Sărbătoarea avea un puternic caracter agrar, dând onoruri unui zeu al agriculturii. Un cadou tipic de Saturnalii era o tablă sau instrument de scris, pahare și linguri, obiecte de îmbrăcăminte sau mâncare. Cetățenii își decorau casele cu fascii de grâne și agățau mici ornamente în copaci. Găști de colindători goi mergeau pe străzi urând și cântând - un fel de colindători actuali, dar decadenți.
Altarul de Yule
Iarna este aici. Avem nevoie de lumină și culoare. Din moment ce sărbătorim renașterea soarelui, de ce nu am folosi auriul în mod predominant, atunci când vrem să realizăm un altar? Și dacă tot facem asta, am putea să agățăm în casă și motive solare: globuri aurii, sori realizați chiar de noi. Putem să folosim o lumânare aurie care să reprezinte chiar soarele. De asemenea, putem aranja o țesătură de culoare rece, pe care putem aranja diverse lumânări în culori sezoniere: alb, negru, verde închis, galben, roșu. Coronițele de vâsc și ramurile de brad sunt de asemenea nelipsite, precum și ciocanul lui Thor, Miolnir, din moment ce acest sabat este închinat lui. Dacă folosim lumânări albe, acestea vor avea rolul de a ne purifica spiritual. De asemenea culorile reci precum albastru metalic sau argintiu se pretează foarte bine în acest aranjament. Discuri aurii, lumânări aurii, orice este luminos și strălucitor, poate reprezenta soarele. Alte simboluri de fertilitate cum ar fi conuri sau chiar coarne de cerb, vâsc, simboluri asociate cu tema protecției și prosperității, precum și cele de continuitate și renaștere sunt binevenite. Clopoțeii pot fi asociați cu altarul, ei aducând armonie și gonind spiritele rele din jurul casei.
Fructe uscate precum alune de pădure sau simple, nuci, precum și fructe proaspete ca portocale sau mere vor completa în mod tradițional acest frumos altar. În plină iarnă, când vegetaţia este desfrunzită şi mohorâtă de frigul ce o înconjoară, vâscul încă ne mai aminteşte de verdele crud al primăverii şi de bucuria pe care acesta ne-o stârnea în suflete. Coroniţele împletite din vâsc şi rămurele de brad, agăţate în casă şi/sau la uşă ne pot menţine vie această amintire, în acelaşi timp ele fiind şi un element plăcut de decor. Împodobirea coroniţelor cu simboluri, ornamente, flori şi jocuri de lumini, poate crea o atmosferă feerică. Pe acestea pot fi agăţate coşuleţe pline cu dulciuri sau alte bunătăţi. În mod tradiţional, agăţatul vâscului la uşă, în această zi, aduce noroc, belșug și sănătate în casă. Această tradiție a păgânilor nordici a rezistat nealterată până în zilele noastre, chiar dacă, în paralel, a suferit o transformare de formă. În locul coronițelor împodobite s-a adus în casă și s-a împodobit un întreg brăduț, luând astfel naștere datina bradului de sărbători, preluată și de alte religii.
Semnificația profundă a nopții de Yule
De fapt noaptea solstițiului comportă o mult mai adâncă meditație legată de relația omului cu universul. Încă din timpuri imemoriale, omul a legat în mod imperios noaptea de mistere și frici. În acest respect față de lumina salvatoare, omul a simțit să aducă cu el în peșteri și bordeie focul. Atunci când ziua este cea mai mică și noaptea cea mai lungă, umanitatea este în pericol de a fi înghițită de întunericul universal. Tocmai de aceea, oamenii din vechime au ales acest mod de sărbătorire, prin care, aducând un trunchi gros de copac și ținându-l aprins, țineau de fapt întunericul afară și lumina în interior. Trebuie înțeles că acest mod de manifestare, deși pare barbar și lipsit de ,,speranță creștină", conține de fapt un fundament cu mult mai profund și anume fundamentul conexiunii dintre oameni aflați în fața fricii de întuneric și moarte. Căci, în comunitățile scandinave, noaptea de Yule însemna în primul rând o adunare de oameni ce se așezau în jurul unui foc, istorisind nopți la rând poveștile lor despre zei și eroi, călătorii legendare și mistere. Oamenii se încălzeau la foc și astfel, fiind împreună, învingeau puterea spiritelor malevolente ce îi amenințau. În mintea primitivilor, precum și în cea a bătrânilor strămoși nordici, semnificația luminii căpăta o valoare primordială. Pentru ei, focul susținea în mod direct viața, iar lipsa sa, era considerată ca fiind similară cu moartea. În nord, unde iernile durau șase luni, iar zăpezile erau nemuritoare, oamenii simțeau cu adevărat nevoia și beneficiul comunității.
Fie ca Yule să vă încălzească inimile și să vă aducă aproape de cei dragi!
YULE FERICIT!
Articolul este o compilație și o traducere parțială a diferitelor texte de pe site-urile:
www.thoughtco.com și http://www.paganism.ro, precum și texte originale scrise de mine.