O vară nesfârşită…

Max Pechstein (1881-1955) - Costumul de baie galben-negru, 1909

,,Trăim într-o armonie deplină, lucrăm şi ne scăldăm” – Max Pechstein

Imaginea de mai sus captureză un fragment însorit al unei veri unice în istorie: vara lui 1910, Germania, regiunea Lacurilor Moritzburg, un grup de tineri veseli şi talentaţi al căror nume a rămas în istoria artei ca gruparea expresionistă ,,Die Brücke” (Puntea). Numele lor se inspira dintr-o frază devenită celebră ce aparţine filozofului german Friedrich Nietzsche: "Omul nu este decât o coardă întinsă între bestie şi supraom, o frânghie deasupra prăpastiei. Măreţia omului constă in faptul că este o punte, şi nu un sfârşit; ceea ce poate fi iubit în el este faptul că poate constitui o tranziţie sau un declin."

Aceştia îşi propuseseră să distrugă convenţiile îmbătrânite prin reînoirea picturii. Mult mai târziu în timpul celui de-al doilea război mondial, arta lor va fi desfiinţată de regimul nazist, operele arse sau confiscate, artiştii defăimaţi în mod public. Unii dintre ei mai sensibili, precum Erns Ludwig Kirchner, liderul grupului expresionist german, se vor sinucide, nesuportând presiunile şi răutatea fără seamăn a regimului. Ura nu poate suporta frumuseţea.

Însă nesfârşita vară a lui 1910 când este pictat acest tablou va rămâne de-a pururi în istoria artei; un instantaneu al fericirii absolute. În acea vară, tinerii pictori, Max Pechstein, Erik Hekel şi Ernst Ludwig Kirchner, însoţiţi de prieteni, evadează din Drezda, pentru a reconstitui un paradis în mijlocul naturii. Acolo, la umbra arborilor, poartă discuţii, se îmbăiază şi pictează inspiraţi de înaintaşii lor Van Gogh sau Matisse. Bucuria vieţii inundă pânzele vesele.

În prim plan, pozează o fată îmbrăcată într-un costum de baie galben-negru. Trăsăturile sale sunt esenţializate păstrând numai câteva caracteristici ale unui portret: trei pete ţinând loc de ochi si gură. Pensula devine un instrument spiritual ce caută contururi molatice. Tabloul este un incendiu multicolor. Fata şi peisajul devin corp comun prin galbenul ce îi aureolează conturul. În plan secund, un grup vesel de personaje nude, păşeşte nesigur în şir indian prin iarba înaltă. Îi auzim pe toţi râzând şi chicotind. Vocile lor tinere ne caută urechile pentru a ne înveseli. Putem spune că avem de-a face cu un tablou sonor. În fundal arborii aduc aminte de munţi sau totemuri vegetale. Cerul cu zigzaguri albastre creionează zbuciumul interior al artistului, ce îşi practică astfel perplexitatea în faţa vegetaţiei abundente.

Într-o scrisoare adresată unui prieten Pechstein aminteşte acea stare insolită: ,,Lucrez şi îmi adun forţele ca un muşchi care se răspândeşte în pădure, conferindu-i culori minunate”. Baia de sânge care va urma, va contrazice total acest scurt moment paradisiac, încremenit pentru eternitate în această pânză inundată de vitalitate şi dezinhibiţie.

O vară nesfârşită în care veşnicia multicoloră se decelează în ecouri de verde, galben şi roşu!