Frumoasele românce
- Rudy von Kronstadt
- Sep 4, 2017
- 4 min read
Reiau un articol ce mi-a fost mereu foarte drag şi pe care l-am scris în perioada în care locuiam încă în cetatea de la poalele Tâmpei şi întemeiasem un blog numit Indicator. Între timp multe s-au schimbat, unele s-au dus, altele au rămas, o frumoasă româncă mă ţine astăzi de braţ şi adese ori îşi culcă fruntea pe umărul meu, rugându-mă să mergem acasă...
Dedic aceste rânduri celor câteva tinere femei minunate pe care am onoarea să le cunosc şi cărora le port un adânc respect.
Cine sunt ”Frumoasele românce”? Sunt cu siguranţă cele de aproape, cele calde şi iubitoare, acelea care se întorc mereu, cele ce au înţelepciunea gândului, căldura cuvintelor, liniştea în ochi, atingerea în mâini, răbdarea de a cunoaşte, timpul de a se bucura de micile fericiri ale vieţii. Vorbesc despre româncele care şi-au ales ţara şi oraşul în primul rând. Cele care şi-au ales familia, prietenii, cunoştinţele, vecinii, colegii, societatea în care să se maturizeze, cele care nu au ales calea drumurilor şi a părăsirii valorilor în care au fost crescute. Vorbesc aici atât despre câteva tinere care sunt deja soţii şi mame, cât şi despre alte frumoase şi mai tinere românce în atitudinea cărora regăsesc deja un fior puternic uman, candoare şi iubire. Ca tânăr bărbat sunt cel mai impresionat de normalitate şi decenţă, calităţi pe care le întâlnesc atât de rar în ultimii ani.
Am fost şi sunt extrem de mândru de o fostă colegă de liceu care şi-a întemeiat o frumoasă familie, împreună cu care locuieşte în frumosul oraş de la poalele Tâmpei, muncind pe un salariu decent, dar a cărei dedicaţie şi iubire faţă de întreaga societate şi faţă de familie mă inspiră mereu şi mă face să fiu invidios. Ea mi-a spus: ”De ce aş vrea vreodată să fac o carieră în Bucureşti când tot ce îmi doresc este liniştea familiei, un copil şi viaţa de aici?”. Am meditat mult la acea frază pe care atunci o contraziceam vehement. Acum ne întâlnim din ce în ce mai des şi înţeleg ce a vrut să spună. Adevăratele valori nu ţin niciodată de carieră, nici de locurile ,,cool” în care e bine să trăieşti. Adevăratele valori sunt perseverenţa, lupta cu condiţiile, bunele compromisuri, iar în ceea ce priveşte iubirea, nu există compromisuri, cunoşterea locului şi rolului pe care îl ai în societate şi asumarea acelui rol. Sunt sătul până peste cap de ,,lecţiile” de viaţă primite de la nişte femei ce încearcă în mod obsesiv să-şi convingă auditoriul că viaţa trebuie trăită de unul singur, din loc în loc, fără implicaţii sentimentale serioase, având mereu în vedere lifestyle-ul contemporan. Aceleaşi femei ce peste ani, îi vor invidia pe toţi pentru viaţa pe care o au şi-şi vor dori să recupereze anii… Dar anii nu se întorc niciodată.
O altă frumoasă româncă pe care am onoarea să o cunosc, este măritată şi locuieşte lângă Braşov datorită chiriei prea mari din oraş. Alături de soţul ei, dorește să-şi întemeieze o familie, speră să aibă copii şi să-şi construiască o casă cu faţa spre munţi. Căldura cu care mi-a vorbit despre soţul ei ca fiind: sufletul ei pereche si liniştea ei m-a impresionat atât de mult încât nu am mai putut dormi o noapte întreagă, gândindu-mă că încă mai există aceste femei în România, deşi anii mi-au impus alte concluzii.
Cea mai tânără româncă despre care doresc să povestesc este tot braşoveancă şi va merge anul acesta la Cluj la facultate. Prietenul ei este momentan student in Bucureşti în ultimul an. Am întrebat-o dacă nu îi este frică de pierderea relaţiei, dată fiind distanţa şi interesele diferite. Însă, răspunsul ei m-a surprins, prin decenţă şi bun simţ. ,,Sunt dispusă să fac compromisuri”, mi-a spus. ,,Ori vine el la anul, ori merg eu acolo ori vedem noi. Sunt optimistă!” (din câte ştiu s-au reunit la Cluj între timp...)
Despre ele şi despre multe altele, mi-am propus să scriu o carte a cărei prefaţă ar putea fi chiar acest articol. În oraşele noastre există astfel de femei, modele pentru noi toţi, bune prietene, camarade, iubite, soţii, mame. Fetele care nu dezertează şi care înţeleg faptul că viaţa nu este un basm cu ponei roz şi nori de vată pe băţ. Frumoasele românce sunt fetele care râd mereu, dansează, aleargă, citesc, merg pe bicicletă, privesc norii, ne însoţesc în excursii şi ne susţin atunci când ne este greu. Frumoasele românce sunt femeile cu care gătim, ne uităm la filme, le facem şi ne fac frecţie, jucăm jocuri, facem baie, ele sunt cele cu care adormim în braţe şi primele pe care lumina zorilor ni le arată ca pe cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat. Frumoasele românce sunt cele care primesc flori, care dansează cu noi la nunţi şi care ne ţin de braţ la înmormântări. Ne sunt confidente şi duşmani înverşunaţi văzându-ne cum ne pierdem în nervi sau stres. Frumoasele românce sunt cele atente la detalii, cele care ne îndreaptă gulerul cămăşii sau ne atrag atenţia când ne roadem unghiile. Ele au grijă de copiii noştri noaptea şi sunt aceleaşi care, dimineaţa merg grăbite spre job. Ne pregătesc surprize plăcute, fac lucruri nebănuite ca totul să fie bine. Frumoasele românce, cele care obosite îşi lasă capul pe umerii noştri dorind să le conducem acasă şi care ne înţeleg din priviri temerile. Acelea pentru al căror sărut suntem dispuşi să ne transformăm viaţa într-un lucru exemplar! Cele pentru care nu a existat niciodată ,,eu” şi ,,tu” ci întotdeauna numai ,,noi”.
Femei ce merită iubite şi respectate, femei ce rămân aproape, mereu aproape…