Veşti dintr-o cameră

Am veşti iubito, am veşti,

din camera din care

îţi duc dorul.

Aici am ajuns din greşeală,

sau poate că a fost mâna destinului.

Aici, lungimea orelor, cele în care

tu nu îmi apari decât în spatele ochilor

pe filigranul transparent al memoriei,

este o povară de Atlas îngenunchiat.

Aici, aştept tăcut, furibund,

ca ziua să-şi împlinească rostul,

soarele să obosească şi apoi să evadez;

pe bulevard, să-mi frec umerii de ai trecătorilor

să descopăr că sunt frumoşi şi blânzi şi omenoşi,

aflând că lumea nu este un loc chiar atât de rău...

Toate acestea până când, uitând toate faptele zilei,

toate cuvintele şi intenţionalităţile,

bruiajul fremătător al umanităţii,

la un colţ de stradă sau într-un parc,

să te regăsesc,

mândră, pură, calmă, îndestulătoare

precum o viziune imaculată

mai degrabă închipuită decât trăită,

mai aproape vis decît încarnare,

cel mai probabil o plăsmuire fermecată

a celor treizeci şi două de primăveri

de când te aştept.

---

Imagine: Robert Doisneau - Le Baiser de l’Hôtel de Ville (The Kiss by the Hôtel de Ville)