Brașov, adio pe curând!

Am trăit intens acești ani... Am ,,devenit", timpul și-a fabricat imageria de vise dar și de dezamăgiri. Stă în natura timpului să ne facă asta. Brașov... hmmm... Când citiți aceste rânduri, eu sunt deja de cealaltă parte a cerului într-un nou oraș și o nouă viață. Nimic nu te pregătește de fapt pentru ziua în care în portbagajul unei mașini, în urma unei riguroase selecții și a unor drastice rezoluții, alegi ce din viața ta iei cu tine și ce lași în urmă...

Părăsesc Brașovul meu iubit, acasă, timpul iubirii și al prieteniei. Aleg să fac asta din motive variate. Aleg asta pentru destinul meu mă cheamă să fiu ceea ce îmi este scris: să îmbogățesc patrimoniul universal cu câteva gesturi și piese frumoase, pe care unii le numesc Artă. Aleg să fac asta acolo și nu aici, datorită unui fapt simplu și anume al faptului ca Brașovul nu a știut cum să îmi exploateze potențialul pe care i l-am oferit. Aleg să plec pentru că, deși el nu mi-a oferit, i-am oferit eu lui, dar el a rămas ubicuu și siderat undeva în umbra răcoroasă a secolelor ce i-au tocat zidurile. Un oraș superb, o minune a civilizației ce nu reușește sub nicio formă să articuleze coerent ideea de ,,cultură". Micile încercări reușite vin mereu ca acea excepție aurie ce confirmă a mia oară aceeași bătrână regulă. În mod clar nici un edil nu va citi aceste rânduri, iar dacă ar făcea-o nu cred că ar putea trage vreo concluzie constructivă. Realitatea este una dragi brașoveni: tinerii pleacă de aici. Mii și mii de tineri cărora mereu li s-a întors spatele și care au înțeles o mare axiomă: Brașovul este un oraș de tranziție. Numesc un oraș de tranziție un oraș al cărui tipic este de formare nu de păstrare, de lansare nu de consolidare. Studenții vin și pleacă la finalizarea studiilor. Nu îmi stă în obișnuință să mă ajut de procente în aprecieri, însă uitați-vă doar în jurul vostru... unul din trei tineri alege să părăsească orașul în căutarea unei vieți mai bune în care să se poată simți util și complet. Critica mea la adresa instituțiilor de cultură ar putea continua punctual. Aș putea să vă ofer ample și detaliate povești despre instituții și aș putea numi oameni care nu fac nimic pentru ca ceva să se miște, dar din fericire acest articol nu are ca prim scop asta. Scriu acest articol pentru a-mi justifica opțiunile, nu din servitute ci din conștiința faptului că un artist, un intelectual este îndatorat sieși și lumii ăn a da din vreme în vreme un raport al realității, de a forma o perspectivă cât mai largă a lumii în care trăiește. Acesta este raportul meu: cultura Brașovului este la pământ. Treziți-vă!!!

Plec din Brașovul adolescenței luminoase, Brașovul în care mi-am cunoscut cel mai bun prieten, (te salut Robert), într-o mansardă plină de adolescenți veseli ce învățau să cânte la chitară, în sufrageria magică a domnului Sebeșan. Deja mi-e dor de tine, domn' profesor...! Plec din Brașovul familiei mele, lăsând în pământ un bunic și acasă o mamă și o bunică. Plec din Brașovul primei mele universități, care m-a învățat să văd în om un întreg univers de valori și nu un consumator. Plec din Brașovul primelor iubiri, pierdutelor iubirii, regăsitelor iubiri, oraș al veșniciei și al amurgurilor de neegalat. Plec din Brașovul frunzelor care între timp au devenit cântece: ,,Nesfârșite alei pietruite, le traversez în gând. Mi-au rămas în amintire, și fără știre, le-am reîntâmpinat plângând". Plec din Brașovul altor buni și mult prea iubiți prieteni care au avut mereu răbdarea și minunata calitate de a mă suporta și a-mi fi familie. Multe zâmbete merg către ei. Amintirile se compactează, devin un front dur pe care îl voi duce mereu cu mine în celelalte lumi. Aici s-a întâmplat totul. Aici, muntele a reușit de fiecare dată să îmi asculte gândurile cel mai bine. Aici în mijlocul Daciei, spiritul național păstrează o bună strajă. Îmi salut prietenii patrioți, mai ales pe dacul Codruț care de câteva zile este preafericitul tată al unei copile superbe! Salut Codruț! Mulți prieteni foarte buni, mulți români minunați. Vă păstrez mereu! Nicăieri în călătoriile mele nu m-am simțit ca acasă. Nicăieri nu m-am simțit mai protejat și mai iubit decât la Brașov. Acest spațiu mistic este centrul lumii. Acum 5000 de ani, mult înainte de plăcuțele de lut sumeriene, strămoșii dacilor desenau primele plăcute cu un prim alfabet. Istoria Brașovului este însăși istoria eternității. Oriunde mă voi duce voi spune de unde vin și ce este acest spațiu pe care de jumătate de viață îl confund cu acasă.

Nu știu ce mă așteaptă dincolo de orizont însă primesc viitorul cu fericire și intensitatea cuvenită unui explorator! Merg într-un spațiu ce dovedește că a reușit să-și clocească bine temeliile spirituale și culturale. Un spațiu vast, în continuă dezvoltare. Și ca să elimin o mistică inutilă, vorbesc despre orașul Cluj Napoca, un oraș în care m-am simțit de fiecare dată foarte plăcut și care de fiecare dată mi-a dăruit ceva nou. Așa că merg să îmi continui și îmbogățesc misiunea de creator. Voi încerca pe cât posibil să rămân fidel valorilor sănătoase în care m-am format și să îmbogățesc și acel spațiu, la fel cum am făcut până acum oriunde. Aud în minte aceste versuri: ,,Beyond the horizon of the place we lived when we were young, in a world of magnets and miracles. Our thoughts strayed constantly and without boundary".

La final vă voi lăsa o melodie scrisă de David Gilmour cu care pot identifica acest moment cel mai bine și care descrie în mod ideal viața mea la Brașov: Smile :)